În 3 martie a debutat cel mai important turneu din 2014, după Australian Open, Indian Wells, dotat cu premii totale în valoare de 5.946.740 dolari. Competiția se va desfășura până în 16 martie, iar câștigătoarea va fi recompensată cu un milion de dolari și cu 1000 de puncte în ierarhia WTA.
Simona Halep a fost eliminată de către Agnieszka Radwanska în semifinalele turneului de la Indian Wells, scor 3-6, 4-6, după un meci frumos dintre numărul 3 mondial și numărul 5.
Simona a început greu meciul, cedînd patru game-uri consecutive, după care nu a mai putut reveni, poloneza făcând 6-3, după 35 de minute. În repriza secundă, Halep a revenit și a condus cu 3-1, însă Aga s-a redresat imediat, a recuperat breakul şi a egalat la 3. Greşelile neforţate şi dublele greşeli ale Simonei calificarea în finala BNP Paribas Open a Agnieszkăi.
Accederea până în semifinalele turneului californian, i-au adus lui Halep cea mai mare performanţă din istoria tenisului feminin din România, după ce a acumulat în total 4775 de puncte la doar 22 de ani. Jucătoarea născută în Constanţa a plecat acasă cu 225.000 de dolari şi performanţa de a fi a doua româncă din istorie, după Irina Spîrlea, care ajunge în semifinalele de la Indian Wells.
“Înseamnă mult pentru mine. Sunt cea mai bună româncă din istoria clasamentului WTA, dar țelul meu este să câștig un turneu de Mare Șlem și poate atunci voi fi cea mai bună, pentru că Virginia a câștigat turneul de la Roland Garros”, a spus Halep, după ce a aflat că a intrat în istoria tenisului românesc.
Simona Halep a ajuns la un pas de finală, după ce o victorie lejeră în sferturi în fața australiencei Casey Dellaqua (78 WTA), scor 6-2, 6-2.
În primul set, Halep a dominat-o în totalitate pe jucătoarea venită din calificări, reușind un serviciu impecabil și două break-uri consecutive, după doar 30 de minute din partidă, stabilind scorul de 6-2. În setul secund, constănțeanca și-a impus același joc agresiv, reușind să închidă partida la același 6-2.
Următoarea adversară pentru tenismena noastră va fi poloneza Agnieszka Radwanska, pe care a învins-o în semifinalele turneului de la Doha, unde Simona a câștigat marele trofeu, scor 7-5, 6-2.
În turul patru al turneului californian, Simona Halep a reușit o mare victorie împotriva canadiancei Eugenie Bouchard, scor 6-2, 1-6, 6-4.
Dacă până acum Simona intra mai greu în partidele jucate, de această dată ea nu i-a dat nicio șansă adversarei în vârstă de 20 de ani în primul set. După numai 18 minute, Simona se distanțase deja la 5-0, însă apoi a pierdut serviciul, iar Genie a recuperat doar două game-uri, scorul stabilindu-se scorul de 6-2. În setul secund s-au schimbat rolurile. Halep a avut o cădere evidentă, profitând, canadianca a câștigat 6 game-uri consecutive, adjudecându-și setul după 26 de minute. În setul decisiv s-a mers cap la cap până la 3-3. Bouchard și-a adjudecat apoi un break, însă Simona a revenit senzational și a reușit re-breakul, ca în continuare să nu mai aibă probleme și să câștige meciul, dupa o oră și 40 de minute.
În optimile turneului din California, Simona Halep a învins-o eroic pe cehoaica Lucie Safarova (26 WTA), cu scorul de 6-2, 4-6, 6-4.
Constănțeanca a știut să se impună lejer în primul set cu 6-2, în mai puțin de jumătate de oră. În al doilea set, Safarova a revenit puternic și a câștigat un break Simonei, ceea ce i-a adus victoria din setul doi după 44 de minute, de 6-4. Setul decisiv a durat 45 de minute, în care Halep a avut din nou probleme cu serviciul, însă a forțat spre final, reușind a doua victorie în fața cehoaicei, după cea de la Nurenberg, din 2013, când a câștigat primul ei titlu WTA.
În turul secund, Halep a trecut lejer japonezei Kurumi Nara (47 WTA), după un meci dominat în totalitate , care s-a terminat cu scorul de 6-2, 6-2, după doar o oră și 6 minute. iar constănțeanca este privită deja ca o viitoare campioană.
Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul secund al turneului californian de o jucătoare venită din calificări, Camila Giorgi (79 WTA), scor 6-7, 3-6. A 25-a favorită nu a putut să treacă pentru a două oară de italiancă, după ce o eliminase sezonul trecut la Wimbledon. În primul tur, Camila a trecut de Andrea Petkovic (37 WTA), cu scorul de 6-7, 6-3, 6-3.
Monica Niculescu a ratat calificarea în turul trei de la Indian Wells, după ce a fost învinsă în trei seturi de rusoaica Ecaterina Makarova (24 WTA), scor 5-7, 7-6, 6-3, la capătul unui meci-maraton. Momentul cheie al partidei a fost tie-break-ul din setul doi, atunci când Monica a ratat o minge decisivă, ca apoi greșelile să se țină lanț, iar în ultimul set să nu se mai regăsească. Meciul a durat trei ore și 15 minute și este a două victorie a rusoacei împotriva lui Niculescu, după meciul din turul secund de la Australian Open. Participarea la acest turneu american, i-a asigurat româncei un cec în valoare de 16.000 de dolari și 35 de puncte WTA.
În primul tur, Monica Niculescu a surclasat-o pe neo-zeelandezei Marina Erakovici (62 WTA), cea care o eliminase la dublu. Meciul a durat doar o oră și 20 de minute și a avut scorul de 6-2, 6-2.
În proba de dublu, Monica Niculescu alături de Klara Zakopalova au fost eliminate încă din primul tur din turneul american de Marina Erakovic și Petra Martic, cu scorul de 7-6, 6-4, într-un meci care a durat doar oră și 35 de minute.
Alexandra Cadanțu a fost eliminată în runda inaugurală de americanca beneficiară a unui wild card, Coco Vandeweghe (108 WTA), scor 6-4, 6-0. Pentru participare, Alexandra va primi 11.000 de dolari și 10 puncte WTA.
More Stories
România este în Grupa Mondială II, după 3-1 cu Serbia
România a ratat calificarea la Cupa Mondială
România s-a clasat pe locul cinci la Kuban Spring Cup U19