March 29, 2024

Femei din sport

Sportive

SUPERLIGA, ETAPA a 11-a: S-a reluat campionatul

CFR Timișoara - Real CraiovaDupă mai bine de trei luni de pauză, a debutat returul campionatului feminin de fotbal. Cele patru partide programate pentru etapa a 11-a s-au jucat în 9 și 14 martie și au contat pentru stabilirea unei favorite a locului secund din Superligă, loc care asigură participarea în cupele europene. 

Primul meci oficial din 2014 s-a jucat la Timișoara, unde REAL Craiova s-a impus în fața echipei CFR, cu scorul de 1-0, unicul gol marcat fiind de Iuliana Obreja în minutul 40. Chiar dacă a fost un meci cu o miză importantă, jocul prestat a lăsat de dorit, iar printre puținele faze de poartă existente, oltencele au reușit să înscrie datorită unei greșeli ale adversarelor. Această victorie le-au distanțat la 3 puncte de CFR Timișoara și devin principalele favorite care vor reprezenta România în cupele europene, alături de Olimpia Cluj, neînvinsă în acest sezon.

Celelalte două meciuri disputate în data de 9 martie au fost dintre FC Brazi și Fair Play București, Independența Baia Mare și Navobi Iași, echipe aflate la mijlocul și sfârșitul clasamentului. Pe un teren greu, în care noroiul a fost la el acasă, fotbalistele de la FC Brazi s-au impus meritat în fața bucureștencelor, cu scorul de 2-0, cele două goluri fiind marcate de Mihaela Radu şi Lidia Moacă. Echipa ieşeană a obținut o victorie la scor minim în deplasare, prin golul marcat în minutul 17 de Ana Foia şi poate spera în evitarea retrogradării. 

Ultimul meci al etapei s-a jucat la Târgu Mureș, unde campioanele de la Olimpia Universitatea Tehnică Cluj Napoca au câștigat detașat partida, cu scorul de 4-0, același scor ca și în retur, în fața mureșencelor. Clujencele se distanțează, astfel, la 9 puncte față de REAL Craiova.

Astăzi începe etapa a 12-a, după care mai urmează încă două până în play-off, unde se va desemna campioana, dar şi echipa care retrogradează în Liga Secundă.