PATINAJ ARTISTIC: Iulia Lipnitskaia, campioană europeană la doar 15 ani

January 17, 2014 By Melnic Cristina

PATINAJ ARTISTIC: Iulia Lipnitskaia, campioană europeană la doar 15 ani

În aceste zile se desfășoară Campionatul European de Patinaj Artistic de la Budapesta, iar rusoaicele strălucesc din nou după opt ani la proba feminină. La doar 15 ani, Iulia Lipnitskaia, a reușit să producă surpriza serii, devenind cea mai tânără câştigătoare a titlului european la patinaj artistic. Datorită evoluției de excepție pe muzica lui John Williams din “Schindler’s List”, Iulia a obținut al doilea punctaj din istoria patinajului artistic în programul liber, de 139,75 puncte. Rezultatul final, cumulat cu scorul din programul scurt din prima zi a Campionatului European, a fost de 209.72 puncte, ceea ce i-a permis lejer s-o întreacă pe compatrioata sa, Adelina Sotnikova.

“Cu un asemenea program nu ți-e rușine să evoluezi la Jocurile Olimpice. Acum voi merge cu siguranță la Soci, iar dacă repet aceeași evoluție, am șanse mari să fiu din nou pe podium. Spun asta, deși încă nu am realizat ce s-a întâmplat aici. În primul rând sunt fericită pentru că am reușit să-mi demonstrez mie și antrenorului meu că sunt capabilă să evoluez bine într-un program atât de dificil. Poate că nu sunt atât de sensibilă, însă în acest moment îmi cad lacrimi de fericire, fiindcă mi-era frică să nu mă pună din nou a doua pe podium”, a declarat emoționată rusoaica imediat după aflarea rezultatelor finale de la proba feminină.

Vicecampioană europeană pentru al doilea an consecutiv, Adelina Sotnikova, în vârstă de 17 ani, a avut cel mai bun scor din programul scurt, 70.73, însă în evoluția finală sportiva a eșuat la un triplu Lutz, care a costat-o semnificativ, obținând în total 202,36 de puncte.

Pe locul trei de la Campionatul European desfășurat în capitala Ungariei, s-a situat cea mai iubită patinatoare a Europei şi campioana europeană en-titre, italianca Carolina Kostner, cu un total de 191,39 puncte.

Astăzi urmează programul liber al băieţilor, în care va evolua și unicul român de la această ediție a Campionatului European de Patinaj Artistic, Zoltan Kelemen, iar duminică se va desfășura programul liber la dans şi gala laureaţilor, transmis în direct de TVR 1.