O viață pentru sport și Steaua

Nicoleta Grădinaru

Steaua e cea mai iubită echipă din România, însă dragostea ei e mai presus de oricare alta. O privești doar și te inunzi în povestea ei de viață, care se rezumă la pasiune, devotament, verticalitate și sacrificiu. Și totul e legat de două culori: roșu și albastru, fară de care nu și-ar fi imaginat viața.

Mai există asemenea oameni, asemenea femei, care s-au născut pentru lumea sportului și trăiesc din secundele unui meci de fotbal, respiră din aerul rece a unei atingeri de lamă în patinoar, gândesc ca un luptător de karate și ating pământul de sub mări și oceane. Toate acestea s-au dezvoltat în sufletul și corpul ei nu mai mare de 1,65 cm și mai greu ca 55 kg. Pare puțin, dar poate sufletul ei e mai greu ca corpul și mai plin de însemnări și cerneală, încât a ajuns să mânuiască condeiul la infinit.

Pitik în deplasăriNicoleta Grădinaru este femeia adevărată a sportului din ziua de astăzi. Istoria vieții sale ar putea fi recitită, iar și iar, până când rămâi capcană pasiunii și energiei sale interminabile. Deși are doar 26 de ani și soarta ei abia își crează drumul spre viitor, se poate vorbi deja despre o poveste de viață. Totul a început de la firea ei mereu dinamică, care se regăsea în domeniul sportiv. Încurajată fiind de familia sa, Nico a reușit să practice paraşutism, scubadiving, tenis, karate şi patinaj încă de la vârsta de 6 ani. ,,Mi-au plăcut sporturile, am fost fermecată de complexitatea lor, îmi plăcea să mă antrenez, m-am disciplinat enorm cu ajutorul lor. M-am dezvoltat psihic şi mi-am antrenat forţa pe care o am acum, prin muncă constantă și antrenamente”, spune cea care a mâncat sport pe pâine, cum s-ar zice.

Dar cum sportul se etalează doar prin pasiune, aici a intervenit minunea. ,,Primul stadion a fost Ghencea şi cel care m-a cucerit pentru tot restul vieţii”, își amintește de fetița care a rămas fermecată de Steaua. De mână cu tatăl său, era prezentă în arenele celui mai iubit sport din România, pe Lia Manoliu și Ghencea. Aici pasiunea a cunoscut un alt nivel, care s-a amplificat până la o iubire exacerbată. ,,Treptat nu mi-a mai plăcut cu tata, la 10 ani deja mă duceam singură, fugind de la ore în generală, mă duceam la porţi şi plângeam să intru dacă nu mai prindeam bilet. Apoi mă rugam de băieţii din cartier să mă primească cu ei la meciuri şi uşor, uşor am ajuns să merg la toate meciurile, să merg în galerie, în deplasări în ţară, dar şi în Europa”, se destăinuie fata cu 11 ani de peluză în spate.

Familia eiAtașamentul față de echipă și peluză a crescut-o în sânul unei alte familii. Clubul a devenit un membru important al familiei, iar peluza – o a doua casă. E o altă lume dincolo de porțile unui stadion, e o altă comunitate, în care ori te integrezi, ori ești ignorat. Dar cel mai important e că cel care rămâne alături, are o iubire indubitabilă față de acele două culori magice de pe gazon. E foarte simplu să vii la un meci al Stelei și să te bucuri de jocul prestat de jucătorii în roș-albastru, însă să-ți dedici zile pentru o coregrafie sau să mergi nopți la rând pentru a susține Steaua în cele mai diverse locații din Europa și din țară, e cu totul altceva. E devotament!

,,Iniţial am crezut că este o pasiune, însă m-am ataşat atât de mult de acest club, încât simt clubul ca pe un membru din familie. Copilă fiind, ajunsesem să mă îmbolnăvesc când Steaua pierdea, sufeream pentru fiecare înfrângere, nu mai zic ce stare aveam când pierdea vreun meci cu Dinamo sau Rapid. Dar şi când câştiga, niciun cadou din lume nu se compara cu o victorie a Stelei”, se destăinuie printre emoții Pitica. Așa i-au zis băieții, acei care au însoțit-o peste tot și au ,,crescut-o”. Departe de a fi acei huligani, ca care-i consideră lumea a fi, ea a reușit să dobândească unele valori de la ei, cei care alcătuiau o comunitate în spatele porții din Ghencea. ,,Peluza era ca o a doua casă, băieţii au înţeles că dragostea mea pentru Steaua este sinceră, nu veneam la meciuri pentru x fotbalist, pentru anturaj sau pentru a-mi găsi jumătatea. Pentru mine doar Steaua conta, să fac orice să fiu acolo, să ajut cu orice, oricând, indiferent de sacrificii şi au fost multe”. Astfel au trecut 11 ani din viața unei fete îndrăgostite de Steaua București. Pare banal, dar când privești în ochii ei, vezi adevărul despre care mulți nu știu, fenomenul ultras înseamnă viață și vieți dedicate pasiunii fără egal.

Povestea ei de viață devine și mai fascinantă atunci afli că a reușit să-și dedice mult timp pentru echipa ei de suflet, dar a avut timp și pentru școală și multe alte activități. Două vieți într-una. ,,Am reușit să fiu un elev remarcat, o persoană implicată social şi în multe proiecte, o sportivă şi o persoană activă, apoi bursieră Erasmus, top student din România, premiantă la multe concursuri de poezie, cercetare ştiinţifică în jurnalism sportiv, reporter Cupa României şi practician în TV, cursantă de teatru, modelaj, dar şi voluntar la Crucea Roşie şi în alte proiecte comunitare”. Pare de necrezut, însă ea există și are în spate multe fapte, care denotă un caracter de aur.

Nicoleta și Goerge Ogăraru

Familia ei a înțeles până la sfârșit că pasiunea ei e mai presus de orice, și nimeni nu-i putea interzice să iubească ceea ce face. Deși a fost greu ca ,,o domnişoară dintr-o familie cu pretenţii să meargă la meciuri. În timp ce sora mea mergea la liceu în America, eu cutreieram Europa cu Steaua. Cât am suferit, când am primit bursa la Universitatea din Basel. Nu puteam să plec, o aveam pe Steaua, şi când îţi doreşti ceva… Soarta a decis să nu mai merg şi să mă bucur doar financiar. Ce frumos, ce deplasare la Sevilla am avut din bursă, simţeam pulsaţia din 86 pe stadion… Greu de exprimat prin cuvinte”, relatează despre una dintre amintirile ei minunate.

Cine ar fi refuzat ocazia să învețe în altă țară, să aibă o bursă și să cucerească realizări în altă parte decât în România? Doar ea. A ales cuvântul ,,acasă”, care are în explicație emoțiile unor meciuri și deplasări trăite alături de Steaua. Toate au fost importante, încât îi este foarte greu să se decidă care au fost cele mai însemnate. ,,Cred totuşi, că momentele cheie ultra au fost când am primit fularul de brigadă TB şi când păşeam altfel în peluză, lângă fraţii mei. Atunci când am luat cele 3 campionate prinse în peluză, Cupa, Supercupa, şi desigur, momentul UEFA cu Rapid, acel meci din Giuleşti şi meciul retur de pe Lia Manoliu. Fluierul final şi calificarea în faţa Rapidului a fost de un impact atât de puternic, sincer, cred că mă simţeam atât de fericită, încât credeam că plutesc. Am simţit pentru moment cum mă ridic la cer, asta am simţit şi niciodată în viaţă nu am mai simţit ceva asemănător!” Manșa dublă din sferturile Cupei UEFA, între Rapid și Steaua, a însemnat ceva de neuitat pentru mulți români, însă pentru ea a fost o revelație trăită a sufletului, care nu-și găsește echivalent niciunde în această lume.

Își amintește fiecare detaliu, fiecare brad, fiecare clipă din meciurile interne, deplasările cu peripeţii, meciurile externe şi nenumăratele pericole prin care a trecut. Retrăiește în minte toate amintirile irepetabile și pe față i se revarsă lacrimi, pentru că acum nu mai este acolo, pentru că a luat decizia de a nu mai face parte din fenomenul care actualmente ,,naște” rugină. ,,Uşor, uşor au apărut interese, au apărut pariurile, fotbalul a început să fie altceva, sportul este altfel, nu mai este ce vedeam eu, cel puţin nu în ţară. Şi desigur tot acest sistem, fotbalul modern a început să distrugă tot ce iubeam. Am renunţat acum 2 ani să mai merg în peluză, când după multe lupte ideologice cu diferite persoane, diferite personaje care au distrus Steaua, am decis că şi acapararea puterii ultra prin decizii impuse, nu este conformă cu ce ştiu eu. Pornind de la faptul că am fost ,,crescută” de nişte băieţi deosebiţi, pe care îi respect şi îi voi iubi toată viaţă şi pe care-i consider ca nişte fraţi, pornind de la această frăţie care m-a fascinat şi tot ritualul de atunci, totul a început să se schimbe. Uşor, uşor au apărut viciile, care au denaturat anumite situaţii, au apărut interese mai presus de orice şi impuneri. Am renunţat atât de greu şi le mulţumesc din inimă celor care au fost acolo, au văzut cum un om, un suporter, din dragoste pentru un club când se lasă, face spume la gură că stă departe, la tribună.”

Nicoleta la televiziuneAcum e pe partea cealaltă, pe partea unde trebuie să vezi totul în mod real și echidistant. Acum e în breasla jurnalismului, acolo unde pasiunea de a scrie îi poate alina suferința. ,,Am ajuns din peluză, la masa presei. Şi nu oricum, ci uşor, uşor am ajuns să colaborez cu diverse site-uri sportive, cu televiziuni și să fac ce-mi place, să scriu reportaje. Am început să mă acreditez nu doar la cluburi, ci şi la LPF, FRF, FIFA, UEFA şi desigur în campionate externe precum Bundesliga ş.a.” Acum e prezentă alături de Steaua, doar ca un jurnalist. Citești pe fața ei multă muncă, care trebuie s-o depună pentru a fi obiectivă. Cum poți să vorbești fără emoții despre ceea ce cel mai mult iubești? Ea încearcă… și îi va reuși, fiindcă ea s-a născut o luptătoare în lumea sportului.

,,Sportul a fost ca o aţă cu care mi-am cusut personalitatea, nu aş exista fără sporturi, fără pasiunea pentru sporturi, fără meciuri”, explică Nicoleta despre tot ce a însemnat sportul în viața ei. Acum va scrie despre ea, fiindcă sportul face parte din ea. Nu este și nu poate fi un jurnalist sportiv obișnuit. Ea scrie doar ce ştie, cum ştie şi doar despre sport. ,,Nu aş scrie despre x fotbalist şi iubita lui, deontologic vorbind nu mi-aş permite. Informaţiile greşite, non ştirile şi totul împachetate în greşeli, nu fac parte din aria mea profesională având în vedere că am făcut mass-media şi cultură cu regretatul nostru poet, marele Adrian Păunescu”. A reușit să ajungă un jurnalist adevărat, ceea ce rar se întâmplă în ziua de azi, devenind freelancer și nefiind influențată politico-trustual de alții și de interesele lor.

E un exemplu, viața ei întreagă e o poveste. Poveste de relatat copiilor, mai mari sau mai mici. Pentru că în suflet suntem toți la fel, aceiași copii, care au nevoie de dragoste.

Ea și-a găsit împlinirea alături de Steaua, acum se alimentează din jurnalism. El îi permite să stea aproape de clubul drag, la fotbal şi la meciurile CSA, acolo unde se simte ,,acasă”, acolo unde dorul de trecut poate dispare, acolo unde speranța poate-i va aduce un copil căruia să-i dăruiască colecţiile sale, amintirile sale și desigur, să-i transfere pasiunea și dragostea sa orbitoare pentru Steaua. Totul e pentru sport și Steaua!

Pitik

Ptk says:

Iti multumesc si va multumesc tuturor si sa nu uitam ..multumim Stelei caci fara ea nu aveam ce sa povestim, poate nu ne cunosteam si nu cunosteam ce inseamna sa iubesti ceva atat de sincer si profund!

Charly says:

Felicitari si tot RESPECTUL pentru Pitica . O stelista 100% si un caracter aparte . Bravo . Te pup