PARTEA a II-a: Andreea Răducan – regina gimnasticii fără coroană

Andreea Răducan
Sursă foto: gymnet.org

Dacă ar fi să caracterizăm viața sportivă prin câteva cuvinte, acestea ar fi: contratimp, muncă, forță, sănătate și succese. Însă toate aceste trăsături se pot nărui într-o singură clipă de neatenție sau ghinion. Accidentările te pot lipsi de personalitate, pentru că tot ce ai dobândit până în acel moment poate rămâne istorie sau nici măcar atât.

În cazul Andreei Răducan, s-a întâmplat mult mai grav. Nerecunoașterea performanței mondiale și lipsirea pe nedrept de medalia olimpică nu a fost greșeala ei, ci a altora. Succesul nu mai înseamnă recunoașterea meritelor, ci aprobare. Iar cuvântul din urmă i-a lipsit pentru a-și adjudeca coroana olimpică de la Sydney.

Drumul olimpic începe acolo unde apar emoțiile celei mai importante competiții pentru o gimnastă. „Am plecat din țară cu o mulțime de bagaje și emoții în ultima zi a unui august torid, în anul 2000. Nici prin gând nu-mi trecea când am pășit pe scara avionului că voi avea parte de momente atât de intense și că lacrimile mele vor fi și de bucurie, și de deznădejde”, povestește Andreea despre perioada cea mai frumoasă și cea mai neplăcută a vieții sale.

În cele două săptămâni de pregătiri pentru concursul de calificări, fetele noastre au trebuit să se acomodeze după fusul orar australian și după temperaturile ridicate de acolo, pe lângă faptul că aveau de șlefuit exercițiile la care lucraseră ani de zile până atunci și care trebuiau să aibă „perfecțiunea de diamant”.
Echipa României de gimnastică feminină campioană olipică la Sydney în anul 2000
Sursă foto: wagymnastics.wikia.com

Fetele de aur ale României

Acele zile nesfârșite de antrenamente și-au atins scopul când România avea după prima zi de concurs, în primele 36 gimnaste care intrau în competiția individuală, pe Andreea Răducan, Maria Olaru și Simona Amânar. Doar SUA, China și Rusia, țările care aveau posibilitatea să facă selecția pentru echipa reprezentativă dintr-un număr de cluburi cu mult mai mare decât la noi, mai aveau câte trei gimnaste calificate din trei.

Sursă foto: Ezra Shaw

Andreea RăducanUrmătoare zi din concurs a devenit foarte importantă pentru istoria gimnasticii românești, atunci când echipa noastră reușea  să câștige, după 26 de ani, aurul olimpic în fața Rusiei și a Chinei. „După minute lungi de așteptare încordată s-au afișat și rezultatele și a devenit oficială vestea că noi eram campioane olimpice. Am sărit în sus de pe scaune și ne-am îmbrățișat. Doamna Mariana a început să strige victoria: «Yes,Yes!», apoi s-a dus să-l caute pe domnul Bellu, care făcea calcule și anticipa rezultatele undeva pe holuri cu o hârtie și un pix. Acesta s-a ivit în euforia generală. Toată sala scanda și striga. Deslușeam până și vorbe românești: «Bravo fetelor!»”

Sentimentele intense de mândrie și recunoaștere n-au durat mult, fiindcă doar după o zi liberă era o altă încercare majoră, finala de individual compus.

„Se apropia cu pași repezi finalul concursului. Sala era tot mai agitată, se simțea nerăbdarea de a afla cine e cea mai bună gimnastă. După rotația a treia, clasamentul arăta foarte bine pentru România. Victoria Karpenko era lideră cu 29.149 de puncte, urmam eu la o diferență extrem de mică, 29.068 puncte, iar pe poziția a treia era australianca Lisa Skinner. Nici colegele mele nu erau departe: pe locul al patrulea era Simona Amânar cu 28.068 de puncte, și Maria Olaru pe locul al cincilea, cu 28.981 de puncte.”

Cu o fărâmă de noroc și cu stăpânire de sine, Andreea și-a continuat evoluția fără greșeli în concurs, în timp ce Karpenko a ratat la o diagonală la exercițiul de la sol. Avea nevoie de minim 9.575 pentru a lua aurul olimpic și a luat mai mult decât atât, o notă de 9.837 la sol și coroana olimpică. Pe ritmurile melodiei irlandeze “River Dance”, românca noastră a devenit campioană olimpică absolută alături de ale ei prietene și colege, Simona Amânar și Maria Olaru. O pagină de istorie mai remarcantă ca alta. Un podium românesc integral, în premieră, minuna o lume întreagă.

„Când am ajuns pe podium și s-a intonat imnul țării pentru noi, cele trei campioane românce, ochii noștri care priveau spre trei drapele identice s-a umplut de lacrimi. Părea ireal, dar totuși trăiam acele clipe. Visul avea să țină însă doar trei zile.”Andreea Răducan, Simona Amânar, Maria Olaru
Sursă foto: libertatea.ro

Fericirea cu granițe de sârmă ghimpată

Imediat după cea mai bună performanță olimpică din toate timpurile, Andreea a fost chemată la controlul antidoping, de unde, nebănuind nimic, a început coșmarul. Ea trebuia să elimine 100 de ml de urină pentru test, iar medicul echipei să menționeze în fișa specială absolut toate pastilele pe care le luaseră campioana: Tonotil și Vitamax pentru refacere, Voltaren – antiinflamator pentru dureri și pastila de Nurofen luată pentru a-i atenua durerea de cap. Deshidratarea puternică a ținut-o până la ora două dimineața să adune cantitatea de 62 de ml pentru probă. Chiar dacă a fost insuficientă, comisia a lăsat-o să plece spre satul olimpic.

Sursă foto: Mediafax

Andreea Răducan în lacrimiSenzațiile victoriei încă îi dominau făptura mică de 37 de kg. A doua zi urmau concursurile pe aparate, iar timp de odihnă Andreea nu avea, pentru că trebuia să concureze în finala de la sărituri și în finala de bârnă și sol de peste o zi. „Ziua se arăta norocoasă pentru toate fetele, așa că publicul nu a văzut nici o ratare”, își amintește gimnasta despre ultimele ei clipe neîntunecate din universul sălii SuperDome.

Intrând a șasea în concurs, Andreea a executat corect două sărituri și a aterizat din nou pe podiumul olimpic, doar că de această dată cu bronzul la piept. După premiere a fost iar selectată pentru a merge la probele antidoping. Examinarea a durat foarte puțin, iar bucuria Andreei continua, pentru că urma o altă zi de excepție, cu evoluții care-i puteau aduce alte medalii, la sol și bârnă – aparatele ei preferate.

Precum orice gimnastă înainte de vreun concurs, Andreea își pregătea costumele, emblemele, bandajele și coafura pentru ultimele evoluții la Jocurile Olimpice de la Sydney, când a apărut domnul Bellu și a anunțat-o că nu mai poate concura din cauza că a fost depistată pozitiv. „Nu înțelegeam precis ce aud, parcă era un vis urât, parcă se clătina totul cu mine. Aș fi vrut să nu mai aud, să-mi astup urechile, și totuși eram curioasă, pentru că nu pricepeam nimic. Cred că un sentiment mai greu și mai urât, și o stare de deznădejde totală ca atunci nu am avut vreodată”, retrăiește Răducan momentele îngrozitoare de la Sydney.

Deznodământul aceleiași zile i-a adus la cunoștință doar faptul că rezultatul testului a descoperit pseudo-efedrină, substanța conținută de acea pastilă de Nurofen. Limita acceptată era de 0,25 micrograme/litru, iar ea o depășise cu 65 micrograme/litru. Misterul deveniseră și mai mare când membrii Federației Internaționale de Gimnastică i-au permis totuși să evolueze în finala de la sol, pentru că pe lista cu substanțe interzise pe care o aveau ei, pseudoefedrina nu figura. Debusolată total și fără sprijin, Andreea a clacat la a treia diagonală și a ajuns a șasea în clasamentul evoluțiilor de la sol. „Terminasem exercițiul într-o atmosferă sufocantă. Pur și simplu îmi era greu să respir sau să privesc pe cineva. Mi se părea că toată lumea șușotea și se uita la mine ciudat, deși mi-era clar că sunt nevinovată.”

„Nu există medicament care să te ajute să te așezi perfect pe cei zece centimentri ai bârnei”

Absurditatea situației în care se afla Andreea venea de la prima colaborare a Comitetului Internațional Olimpic și Agenția Mondială Antidoping, pentru a preîntâmpina cazurile de dopaj. Listele cu substanțele interzise a celor două foruri erau diferite, astfel că pseudoefedrina figura pe una și pe cealaltă nu. Gimnasta noastră a avut ghinionul de a fi prinsă la mijloc în acest joc nedeslușit al regulilor, iar prima victimă a sloganului  „Toleranță 0” a fost tot ea, o copilă care încă desena flori și nourași la cei 17 ani.

Andreea Răducan și Ioachim Oană
Sursă foto: libertatea.ro

Cazul unic din lumea gimnasticii a făcut înconjurul lumii, iar jurnaliștii erau din ce în ce mai curioși despre cazul Andreei, astfel că ea împreună cu Mariana Bitang s-au mutat într-un hotel din Sydney pentru a nu fi mult mai mult afectată de ceea ce se întâmpla. „Stăteam acolo, noaptea – fără somn, ziua – cu ochii împăienjeniți, incapabilă de a înțelege tot circul prin care eram nevoită să trec. Îmi doream să sun acasă la ai mei, bănuiam că sunt extrem de îngrijorați și că ar fi vrut să fie lângă mine.”

Participarea la ancheta comisiei de cercetare nu a deslușit nimic, decât că regulile sunt reguli și trebuie respectate. Deși mulți dintre ei au înțeles că Andreea era nevinovată, totuși conform verdictului final i se retrăgea definitiv titlul de campioană olimpică absolută și medalia. Cazul de „eroare de practică medicală” și nu de dopaj, i-a adus medicului echipei de gimnastică, Ioachim Oană, suspendarea din funcție la două ediții ale Jocurilor Olimpice, precum și a lui Ion Țiriac, președintelui Comitetului Olimpic Român.

„Nimeni nu a reușit să-mi explice și nu va putea nici de-acum încolo de ce a trebuit să se întâmple așa? De ce a trebuit să fiu prinsă în plasa mai multor bâjbâieli oficiale și neoficiale și să pierd ce am câștigat prin muncă cinstită? Mă săturasem de tot și nu-mi doream decât să scap din scandalul acela care căpătase proporții internaționale și să ajung acasă. Mi se părea unicul loc din lume care mă mai putea salva.”

Andreea Răducan la sosirea în țară după Olimpiada de la Sydney
Sursă foto: Agerpres

Acasă o așteptau mii de oameni la aeroport și în stradă cu pancarde care-i alinau durerea: „Andreea, te iubim!”, „Ești campioana noastră”, „Dați-i medalia înapoi”, „Să nu te lași”. Alături de părinți și prieteni ea a înțeles mai târziu că pierderea medaliei olimpice i-a adus ceea ce poate fi o răsplată și mai mare, respectiv simpatia şi respectul publicului de pe întreg mapamondul. De la mii de articole ale jurnaliștilor din toată lumea, care criticau decizia CIO, până la mii de cadouri și mesaje care le primea acasă sau la clubul sportiv din Deva. „O surpriză incredibilă mi-au făcut-o membrii Asociației Patronatului Bijutierilor, care mi-au dăruit o medalie din aur veritabil pe care erau înscrise cuvintele lui Pierre de Coubertain: «Ai învins, continuă! Ai pierdut, continuă!» Era menită să țină locul medaliei care va lipsi tot timpul din colecția mea”. Acele cuvinte, precum și multe alte încurajări, au și determinat-o să continue alături de sportul care a consacrat-o, deși ea era gata să renunțe definitiv la cariera ei în lumea gimnasticii.

Andreea Răducan la Jocurile Olimpice de la Sydney
Sursă foto: Eileen Langsley

În următorul an Andreea și-a redemonstrat valoarea ei incontestabilă în sportul perfecțiunii, reușind să câștige aurul cu echipa și la aparatele, bârnă și sol, bronz la sărituri și la individual compus. Totuși uzura fizică își spunea cuvântul, iar în același an ajunsese să cântărească 46 de kilograme. Exercițiile le executa mai greu, iar ratările erau tot mai prezente în sala de antrenament, până când Andreea a decis să iasă de pe scena gimnasticii și să-și croiască un alt drum în viață.

De atunci totul se schimbase. Agenția Mondială Antidoping a scos peste trei ani pseudoefedrina de pe lista substanțelor interzise, ca să apară abia în anul 2010, dar cu o limită de 150 micrograme/litru. Federația Intenațională de Gimnastică a schimbat regulamentul, iar în concursul de la individual compus puteau evolua numai două gimnaste dintr-o țară. Chinezoaica Liu Xuan, care urma să-și primească medalia de bronz de la Sydney, a refuzat acest titlu. Iar Președintele Comitetului Internațional Olimpic, Jacques Rogge, declara într-un discurs oficial: „Descalificarea Andreei Răducan a fost al doilea moment nefericit al CIO, după masacrul de la Jocurile Olimpice de la Munchen, din anul 1972, acolo unde au murit 12 persoane. Faptul că gimnasta a fost lăsată, totuși să concureze pentru alte medalii la Sydney demonstrează că CIO a admis nevinovăția ei.”

Totuși acel caz unic încă-și mai așteaptă verdictul, iar Andreea – medalia. Anul 2014 poate repara acea nedreptate istorică a sportului mondial, datorită noului președinte al CIO, germanul Thomas Bach, care a întreprins mai multe intenții pentru a-i readuce aurul olimpic după 14 ani. „Acum, preşedintele CIO este Thomas Bach şi am semnale că anul viitor aş putea recupera acea medalie! Dar nu vreau să fac acum caz vizavi de acest lucru. Dacă va fi să fie, atunci mă voi bucura, dacă nu… m-am obişnuit cu ideea că nu am aurul la Sydney. Voi vedea anul viitor dacă pot fi un caz aparte în istoria gimnasticii, o sportivă care să ia un aur olimpic la 11 ani de la retragere”, mărturisește Andreea Răducan.

Viitorul poate repara o greșeală a trecutului. Însă cel mai important lucru e că totuși coroana și titlul supremației sportive ți-o făurește publicul, iar orice regină numai astfel poate dăuni în veci. Din legendă rostită sau scrisă, Andreea Răducan rămâne regina gimnasticii al începutului celui de-al doilea mileniu.

Andreea Răducan
Sursă foto: replicahd.ro

CITIM și partea I a poveștii despre Andreea Răducan, aici.